Educaţie
Niciun copil nu trebuie să rămână în afara școlii!
Problema abandonului școlar trebuie discutată lucid și responsabil. Cred cu tărie că școala românească trebuie să producă nu doar competențe și abilități, ci și caractere. De aceea, cred că un sistem de educație eficient, în stare să asigure resursa umană pentru România de mâine, nu se poate clădi decât în relație directă cu familia elevilor și alături de comunitatea locală. Cel mai eficient program de susținere a tinerilor din medii defavorizate în școală a fost „Masă sănătoasă”. Voi cere guvernului să îl introducă în toate școlile din România și operaționalizarea rețelei de școli verzi cu prioritate în mediul rural.
În privința educației superioare, este nevoie de o regândire a sistemului de finanțare. Guvernul va trebui să evalueze finanțarea per student. Poate că o finanțare care să urmărească performanța universității mai degrabă decât numărul de studenți înscriși este mai potrivită pentru actuala etapă, în care universitățile noastre încearcă să urce în clasamentele internaționale. E nevoie să susținem performanța.
În același timp, va trebui să trecem cu autonomia universitară la un nou nivel. Voi avea un dialog continuu cu universitățile românești, cu Consiliul Rectorilor și voi depune toate eforturile pentru imunizarea totală a activității academice față de influența politică.
În același timp, universitățile trebuie încurajate să participe în competiții de finanțare, naționale și internaționale, acordând-le maximă flexibilitate în stabilirea propriilor programe de cercetare și predare.
Cercetarea și inovarea trebuie legate direct și strâns de universități. Vor trebui avute în vedere noi formule de sprijin pentru cercetare și inovare. Este o prioritate de prim ordin să sprijinim participarea directă a cercetătorilor români la programe internaționale de cercetare.

