Sprijin pentru mediul de afaceri, antreprenori și inovație
Printre prioritățile mele se numără sprijinul pentru mediul de afaceri și orientarea spre o economie competitivă. Antreprenorii sunt inima economiei, iar inovația și digitalizarea sunt esențiale pentru dezvoltarea României.
Sprijinul antreprenoriatului trebuie să rămână o politică economică importantă a statului.
Aceasta nu înseamnă doar sprijin financiar ocazional. Ar trebui regândit întregul sistem legislativ care normează activitatea economică antreprenorială, astfel încât antreprenorul să cheltuiască mai puține resurse financiare și de timp în chestiuni administrativ-contabile, pentru a dedica mai multe resurse activității economice propriu-zise. De la flexibilizarea cadrului general normativ la debirocratizare, există multe lucruri de făcut în această direcție și a sosit timpul să le facem.
În viziunea mea, actorul principal al sistemului economic este întreprinzătorul, adică individul dispus să-și asume riscuri rezonabile, capabil să descopere nevoile celorlalți, să imagineze noi metode de producție, să ofere noi modalități de a satisface cererea, să creeze noi locuri de muncă, să inoveze. Totodată, trebuie să dezvoltăm piața de capital pentru diversificarea surselor de finanțare, aceasta fiind cheia competitivității companiilor românești.
Într-o societate prosperă, inițiativa aparține creatorilor de întreprinderi private, statului revenindu-i misiunea de a stabili și proteja cadrul juridic în care aceștia se manifestă.
Trebuie să susținem acele inițiative antreprenoriale care produc inovație. Trebuie să revizuim modul în care statul stimulează anumite sectoare economice. În condițiile economiei globale, cred că anumite sectoare ale economiei românești (precum IT&C, transporturile sau agricultura) trebuie să fie încurajate. În acest fel, până în 2028, credem că firmele din România pot crea 400.000 de noi locuri de muncă.
În același timp, digitalizarea este cheia unui altfel de viitor.
România trebuie să țină pasul cu dezvoltarea tehnologică. În materie de digitalizare România trebuie să depășească decalajele și să nu lase pe nimeni în urmă.
Din perspectiva digitalizării, prioritatea României constă în ieșirea din paradoxul decalajelor structurale. Cu o comunitate de afaceri, bazată pe lideri în materie de dezvoltare tehnologică la toate nivelurile, de la companii mari, internaționalizate, la start-up-uri studențești, digitalizarea afacerilor constituie încă o provocare majoră. 96% din gospodăriile românești au acces la rețea, proiectul RoNET, finalizat în 2022, asigurând acoperire inclusiv în zone rurale defavorizate comunicațional. Însă, decalajele în materie de competențe digitale de bază constituie încă – atât pentru firme, cât și pentru populație – o barieră importantă.
România a făcut pași importanți în direcția reducerii acestor decalaje, dar pentru a merge mai departe are nevoie de un consens cu privire la direcțiile de urmat. Digitalizarea este un mijloc, nicidecum un scop în sine. Eforturile punctuale sau contextuale, ori rezultatele remarcabile din unele domenii sau sectoare, riscă să se dilueze fără o strategie cuprinzătoare pe termen lung.
De asemenea, Inteligența Artificială trebuie văzută de noi toți ca o oportunitate de creștere economică.
Voi propune Guvernului să susțină un program național pentru integrarea tehnologiilor de vârf, precum Inteligența Artificială, Data Science, Robotică și Automatizări în procesul educațional, care să se adreseze nu doar tinerilor, ci mai ales celor de vârstă medie, activi în domenii care sunt imediat vizate de transformări ca urmare a răspândirii utilizării IA.

